Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti fie în 1212, fie în 1266. În 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat regatului ungar.

Fiind aşezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timişoara cât şi funcţia de comite de Timiş au devenit din ce în ce mai importante. Timişoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timişoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în funcţia de comite de Timiş, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timişoarei. Iancu de Hunedoara va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creştinătăţii. El va transforma oraşul într-o tabără militară permanentă şi în domiciliul său pentru că se mută aici împreună cu familia. Astfel cetatea va rămâne în posesia Corvineştilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timişoarei îl reprezintă asediul cetăţii de către oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români şi unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timişoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroşit şi ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa cu acelaşi nume a cartierului Iosefin. Totuşi, ultimele ipoteze susţin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuţiei să fie undeva în faţa Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

În 1522 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Paşa atacă şi cucereşte cetatea, transformând-o în paşalâc. Pentru aproape 200 de ani Timişoara se va afla sub dominaţie otomană, fiind sub control direct al sultanului şi având un statut special, ca cel al oraşelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaşte importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroşi musulmani se stabilesc aici, fortăreaţa se transformă în baza necesităţilor strategice otomane. Cu toate acestea ocupaţia turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timişoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea în 1716, deschizând calea dominaţiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneşte cu România iar în Timişoara se instaurează administraţia românească.
În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.
Timişoara deţine cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România, constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin şi Fabric. Arhitectura variată, influenţele barocului Vienez şi multitudinea de parcuri au adus Timişoarei, aşa cum s-a spus mai sus, renumele de „Mica Vienă” şi de „Oraşul parcurilor”.